Acest lucru chiar m-a iritat, pentru ca din proprie experienta stiam ca acel personaj care vine sa slabeasca daca nu are nici o motivatie puternica, nu o sa dea randament(ca n-are cum daca nu face nimic), si vor fi bani, timp si energie cheltuiti degeaba. Unele din partea mea, altele din partea lui.

Deci, pe langa faptul ca deja vedeam o problema relationarea cu un “copil” de 23 de ani cu depresie, cu o mama hiperprotectoare, mi-a mai venit cu o idee superba de genul: ”convinge-l te rog pe fiu-meu”.

Sa fie clar ca nu sunt psiholog, nu este treaba mea sa conving pe nimeni. Eu doar pot sa-l sustin cu ajutorul monitorizarii si sa-i explic importanta slabirii in sanatate si in recuperarea sau mentinerea “stimei de sine.”

Dupa ce am auzit un: ”Va rog din suflet” de mai multe ori, cu o voce foarte ingrijorata si afectata de situatia fiului ei, m-am inmuiat si am acceptat sa incerc sa consiliez copilul si sa vad ce pot face, fara sa-i promit nimic.

Pentru ca el trebuia sa promita…

La consiliere George a venit cu mama lui. Pe undeva era un lucru bun pentru ca eu chiar imi doream ca persoana care vrea sa slabeasca sa fie insotita de persoana care gateste in casa. Era o conditie necesara in cadrul consilierii. Era important sa aud cum gateste ea in casa si sa-i explic ce anume ar trebui sa schimbe in camara si in modul de gatit.

Dar la fel de mult deranja dinamica lor:

Lui ii era rusine de afectiune maica-sii care din „puiul meu”, si „dragul meu” nu-l scotea, iar ea habar n-avea ca puiul ei era adult. Limitele nu existau nici din partea lui si nici din partea ei. El nu avea curaj sa-i spuna maica-sii ca este deranjat in public sa-i arate atata afectiune cu toate diminutivele existente, iar ea nerealizand ca fiul ei era adult, nu-si ascundea o clipa admiratia(nici macar nu considera ca trebuie s-o faca) pentru fiul ei pe care-l venera si cred ca era in stare sa-i pupe si picioarele(sa nu zic altfel).

Era cu doua taisuri relatia asta! “Bine”, m-am gandit in capul meu- va fi greu de abordat relatia asta. Sper sa-mi iasa!

A fost o consiliere dificila, exact cum m-am asteptat. Cu un adult tinut in stadiul de pui care nu avea curajul sa-si supere mama care era o fiinta extrem de entuziasta si de binevoitoare, era greu de lucrat. Era cat pe-aci s-o rog sa ne lase singuri de mai multe ori, ca sa pot vorbi cu George. Il impingea de la spate, ii lua vorba din gura, si aveam impresia la un moment dat ca va tine ea dieta de slabit in locul lui, doar ca el sa nu sufere…:)

Ok! Dupa o ora de chin(al meu si al lui George pentru ca ea era in lumea ei de naivitate si optimism), am inteles totul.

I-am explicat mamei ce inseamna sa-ti iubesti copilul prea mult, incat sa-i oferi mai mult decat are nevoie.

Copilul trebuie sa aiba parte de provocari in viata, trebuie lasat sa ia decizii singur, sa-si asume niste lucruri. Dar ca parinte responsabil si hiperprotector nu stim unde este limita, din pacate. Le-am dat exemplu pe fata mea mai mare care era de-o varsta cu George:

-Stii ce mi-a spus Alina pe la 13 ani cand ma ingrijoram pentru unele aspecte din viata ei si in care i-am spus de experienta mea vizavi de acele aspecte?

Mi-a spus ca orice ii voi spune, ea tot o sa le incerce si o sa dea cu capul de pragul de sus pentru ca vrea sa experimenteze; Era constienta, dar tot vroia sa le incerce.